Logicode - Referinte

Vă oferim soluţii care subscriu categoriei Supply Chain Management (SCM). Folosind tehnologia informaţiei dezvoltăm aplicaţii şi soluţii care automatizează procesele şi activităţile companiilor care operează în lanţul de aprovizionare-desfacere (producători de materii prime şi de produse finite, furnizori, transportatori, distribuitori, retaileri, şamd.). Utilitatea acestor soluţii este că oferă fiecărei companii implicate acces la cele mai noi şi corecte informaţii de trasabilitate care privesc mişcarea bunurilor atât în cadrul proceselor din interiorul companiei, cât şi pe fluxul producţie-distribuţie-vânzare.

Nevoia de integrare a proceselor cheie de business, de la utilizatorul final al unui produs până la furnizorul de materii prime reprezintă esenţa conceptului de Supply Chain Management. Procesele cheie se referă la: managementul relaţiilor cu clienţii şi furnizorii, managementul cererii, procesarea comenzilor, urmărirea producţiei, desfacerea produselor, managementul retururilor.

Eficienţa de ansamblu a lanţului de distribuţie se traduce într-un circuit al mişcării bunurilor, între momentul producerii lor şi momentul consumului, realizat în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici costuri.


Aplicaţii pe verticale:
Soluţii la cheie:

Soluţii de etichetare


solutii etichetare imprimante

Sistemele de etichetare sunt parte componentă a funcţiei de codare, deoarece realizează tipărirea de etichete cu coduri de bare, pentru a fi aplicate pe produse. Codurile de bare de pe etichete vor fi citite automat, iar informaţiile colectate urmează să fie convertite şi transmise mai departe în aplicaţiile software.

Logicode vă oferă cele mai bune soluţii de etichetare pentru a putea tipări imediat, pe o etichetă sau pe mii de etichete, informaţii alfanumerice, grafice, simboluri sau coduri de bare.

O soluţie de etichetare este suma a trei elemente: consumabile (etichete, riboane, taguri şi alte materiale), hardware (imprimantele cu care vor fi tipărite etichetele) şi software (programele cu care va fi proiectată eticheta şi cu care va fi tipărită, care pot funcţiona fie pe un PC, fie direct pe imprimantă). Buna funcţionare a fiecăruia dintre aceste trei elemente este susţinută prin Service şi Suport, acordate de echipa tehnică Logicode. Experienţa noastră în domeniu, de peste 15 ani, garantează calitatea soluţiei furnizate.

Etichetele pot fi din materiale dintre cele mai diverse: etichete autoadezive, carton, benzi textile, etc, ceea ce face posibilă utilizarea lor chiar şi în medii dificile, industriale. În funcţie de specificul activităţii Dumneavoastră, vă recomandăm imprimante desktop sau portabile, care realizează tipărirea etichetelor prin tehnologii moderne: tipărire direct termică, prin transfer termic, ink jet sau laser.

Suntem familiarizaţi cu standardele diferitelor industrii privind implementarea codurilor de bare, aşa că vom asista clientul în adoptarea cu succes a acestei tehnologii. Gama completă şi variată de echipamente, consumabile şi software pe care o acoperim face posibilă implementarea unei soluţii la cheie, în stilul “one-stop-shop”.


Echipamente de etichetare